Porumboiu: "Dacă Becali va da meciul Craiovei, înseamnă că îşi va vinde sufletul!"
12 mai 2010 15:04
Actualitate
Ultima actualizare:
Finanţatorul Vasluiului, Adrian Porumboiu, exclude posibilitatea unui aranjament între Steaua şi Universitatea Craiova, partidă care a stârnit suspiciuni, întrucât oltenii au nevoie de victorie pentru a fi siguri că scapă de retrogradare.
"Nu sunt nici avocatul lui Becali, dar un proprietar să-şi vânda propria echipă e ca şi cum şi-ar vinde sufletul. Nu poţi să te duci la jucători şi să le spui că trebuie să dea meciul. Cum să te duci la antrenori, la jucători să le ceri asta? Au existat lucruri de genul ăsta în trecut, când echipele nu aveau patroni, dar acum n-ai cum să faci asta. La ce se vorbeşte despre Steaua-Craiova, să ferească Dumnezeu să gafeze vreun fundaş. Aceste speculaţii dăunează foarte mult" , a declarat Porumboiu la gsptv.