Porumboiu: "Degeaba jucăm finala Cupei, dacă ne facem de râs în campionat"
27 aprilie 2010 14:27
Actualitate
Ultima actualizare:
Adrian Porumboiu, finanţatorul echipei FC Vaslui, a fost foarte supărat pe jucătorii săi pentru victoria chinuită din faţa lui Intrernaţional Curtea de Argeş (2-1), la Piteşti.
Porumboiu nu este de acord ca echipa să se facă de ruşine în campionat. "Dacă am ajuns până în finala Cupei României, e normal să ne dorim să o şi câştigăm. Totuşi, dacă pierdem meciurile din campionat, ce rost are să mai joci finala? Nu suntem mare echipă când batem Internaţional Curtea de Argeş, suntem tari în momentul în care învingem formaţiile cu pretenţii. Degeaba mai jucăm finala dacă ne facem de râs în campionat", a spus Porumboiu la Sport.ro.