Porumboiu: "Penalty-ul a fost inventat, e dezamăgire mare"

13 aprilie 2011 5:14   Actualitate
Ultima actualizare:

"E dezamăgire mare, ne-am propus victoria şi am ratat ocazii mari. A fost un penalti inventat, nu poţi da 11 metri la o asemenea fază banală. Practic, penaltiul l-a dat asistentul. Nu ştiu, n-avem voie să urcăm mai sus? Ce le-oi fi făcut la arbitri?", a spus Adrian Porumboiu.

La rândul său, antrenorul secund al echipei FC Vaslui, Dorin Zotincă, a precizat că formaţia sa a pierdut două puncte. "A fost un meci frumos şi interesant, dar în care noi am pierdut două puncte. Ne-am creat destule ocazii, dar nu am marcat decât o dată. A fost apoi acea fază ciudată a penaltiului, care eu cred că nu a fost şi s-a terminat egal. Gloria este o echipă bună, dar nu ne gândeam decât la victorie, care ar fi fost foarte importantă", a spus tehnicianul.

Echipa FC Vaslui a terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, marţi, în deplasare, în compania formaţiei Gloria Bistriţa, în cadrul etapei a XXVI-a a Ligii I. Golul echipei Gloria a fost reuşit de Băjenaru '64 (penalti), în timp ce pentru FC Vaslui a punctat Temwanjera '8.

Mai multe