Poşta a inaugurat în Gara de Nord primul ghişeu deschis 17 ore

7 august 2014 21:58   Actualitate
Ultima actualizare:

Vrei să pui un colet, să cumperi timbre, să achiţi facturi, impozite, rovignete sau să transferi bani? La ghişeul poştal din Gara de Nord, din Capitală, o poţi face până la miezul nopţii. Acesta a fost deschis, ieri, şi face parte din Oficiul Poştal 12.

Este deschis între orele 7.00 şi 00.00, adică 17 ore, în condiţiile în care orarul clasic al unui oficiu poştal este de la ora 8.00 la 19.00. O eventuală decizie de extindere a proiectului-pilot de la Gara de Nord va fi luată peste trei luni, după evaluarea impactului, au anunţat reprezentanţii Poştei. Compania Naţională Poşta Română a demarat, anul trecut, un plan de modernizare a oficiilor şi ghişeelor, precum şi a serviciilor oferite. Poşta Română are o reţea teritorială de peste 5.600 de unităţi şi mai mult de 27.000 de angajaţi.

Mai multe