Poţi să mori cu zile la corturile anticaniculă

3 august 2010 17:32   Actualitate
Ultima actualizare:

Corturile anticaniculă sunt degeaba. Dacă ţi se face rău din cauza căldurii insuportabile, nimeni nu-ţi acordă primul ajutor.

Am simulat un leşin la corturile amplasate în Bucureşti şi tot ce mi s-a oferit a fost un pahar cu apă, nici aia rece.

Potrivit Primăriei Capitalei, toate cele 23 de corturi din Bucureşti ar trebui să fie dotate cu aer condiţionat, paturi, dozatoare de apă şi personal medical, care să-ţi ia tensiunea şi glicemia.

Universitate

„Îmi pare rău, dar eu nu am cunoştinţe medicale. Trebuia să vină un doctor aici, însă nu ştiu de ce nu a mai trecut. Beţi puţină apă şi aşezaţi-vă pe pat", mi-a recomandat poliţistul comunitar

Piaţa Romană

„Luaţi-vă apă singură. Eu nu pun mâna pe pahare", s-a răstit comunitarul, care a zis că voluntarii de la Crucea Roşie nu au mai sosit

Obor

Tot un poliţist local ţinea locul medicului.„A fost o asistentă, dar a plecat acum cinci minute. Dacă vreţi chem o ambulanţă", mi-a spus bărbatul

Mai multe