Povestea cutremurătoare a unei fete de 14 ani: trebuia să înveţe muzică, dar făcea sex cu profesorul ei

22 iunie 2013 16:05   Actualitate
Ultima actualizare:

O femeie din Australia a fost abuzată fizic şi psihic timp de şase ani de cel care ar fi trebuit să îi fie profesor.

Lisa Turner a început să ia lecţii de chitară în privat cu Gary, un profesor de muzică de la şcoala ei. Gary i-a dat numărul lui de telefon fetei, iar discuţiile au căpătat o tentă sexuală foarte repede, deşi Lisa era doar un copil, iar profesorul avea 26 de ani.

După ce Lisa a împlinit 14 ani, a început să meargă la el acasă, sub pretextul că se ducea la lecţii.

"Chitara nu a ieşit niciodată din cutie. Mama plătea 20 de dolari ca eu să iau lecţii de chitară, când de fapt eu luam lecţii despre sex. Am făcut sex prima oară când eu aveam 14 ani", a spus Lisa.

Lisa Turner, adolescentă

După o vreme, Gary a devenit îngrijorat că o să fie prins, aşa că a hotărât să se mute în Anglia. Lisa trebuia să îl urmeze la două luni, spunându-le alor ei că se duce la bunica ei pentru a studia la o şcoală din Marea Britanie.

Însă Gary a sunat-o la scurt timp şi a convins-o să vină mai repede în Anglia: "Mi-a spus că nu poate să trăiască fără mine, că o să se sinucidă dacă nu vin în acel moment."

Înainte să plece, părinţii ei au întrebat-o dacă are o relaţie cu Gary, dar nu au făcut nimic pentru a-i opri pe cei doi: "Mama se gândea că am aproape 15 ani, că nimeni nu o să fie rănit".

Dar după ce s-a dus în Anglia, Lisa nu s-a mai întors acasă. S-a mutat cu Gary la Londra, iar la scurt timp, relaţia lor a luat o întorsătură neplăcută.

"Mă punea să mă comport ca un copil de şase, şapte ani. Dacă mă comportam mai matur, se supăra. O dată, ne-am certat foarte tare pentru că m-am machiat", a povestit Lisa.

De aici, au venit şi abuzurile sexuale. De la 16 la 18 ani, Lisa a fost violată de mai multe ori de Gary

La 19 ani, Lisa a reuşit să scape din relaţia cu Gary, dar răul fusese deja făcut: "Mă răneam, eram bulimică, instabilă emoţional... Am avut nevoie de ani de zile ca să îmi revin".

Acum Lisa, în vârstă de 44 de ani, este căsătorită de 14 ani şi are o fetiţă de 12: "Tot ce vreau este ca ea să se respecte şi să ştie că este iubită".

Mai multe