Povestea familiei blestemate: În 2 ani au murit toţi!

5 noiembrie 2009 17:20   Actualitate
Ultima actualizare:

Realitatea bate filmul în cazul adolescentei de 17 ani, ucisă de propria mamă, în localitatea Utvin, judeţul Timiş. Familia Todea a fost secerată în doar doi ani. Unul după altul, membrii familiei au murit, parcă loviţi de blestem.

La trei zile de la dubla tragedie a familiei Todea, vecinul familiei blestemate povesteşte despre necazurile care i-au băgat în mormânt.

Cadavrul Alinei Todea, adolescenta de 17 ani, a fost descoperit, marţi seara, într-o baltă de sânge, iar mama criminală, Valeria (38 de ani), a fost găsită a doua zi înecată în haznaua din spatele casei.

Vasile Cârstian, vecinul soţilor Todea povesteşte că tatăl Alinei, Ion, s-a sinucis în urmă cu doi ani, la vârsta de 41 de ani. El avut probleme mari cu alcoolul, însă s-a lăsat de băut cu un an înainte să se sinucidă.

"Era foarte trist după ce s-a lăsat de băut. S-a spânzurat cu un cablu de o ţeavă. Când l-au găsit mort avea lângă el o stică de băutură, pe jumătate goală. Se apucase iar de băut. Eu am băut ce a rămas în sticlă de la el", a spus Vasile Cârstian, vecinul familiei blestemate.

Fratele tatălui sinucigaş, Viorel, a murit şi el fulgerător, la doar 37 de ani, răpus de un infarct. El fusese dat afară din Jandarmerie, în 2007, pentru că nu avea facultate.

"Era supărat pentru că a rămas fără loc de muncă. Am băut cu el cu trei zile înainte să moară. L-au găsit mort dimineaţa în pat. În doi ani, au murit toţi!", a mai spus Vasile Cârstian. Singura care mai trăieşte e bunica paternă a Alinei Todea, Elena (69 de ani), care a fost recent diagnosticată cu cancer.

Mai multe