Prandelli: "Mutu îşi caută singur problemele"

20 ianuarie 2011 15:59   Actualitate
Ultima actualizare:

"L-am sunat pentru a-i ura «La mulţi ani» de ziua lui. Adevărul este că el îşi caută singur probleme", a spus Cesare Prandelli, prezentat la Universitatea din Parma, cu ocazia introducerii unui master privind gestiunea în domeniul sportului.

Întrebat dacă l-ar lua la Cesena, în cazul în care ar antrena această formaţie, Prandelli a răspuns categoric: "Da".

Directorul sportiv al clubului Cesena, Maurizio Marin, a declarat, miercuri seară, pentru site-ul tuttomercatoweb.com, că gruparea sa are un acord cu atacantul român Adrian Mutu, dar acesta trebuie să-şi rezolve mai întâi situaţia cu echipa AC Fiorentina.

Adrian Mutu a fost exclus de curând din lotul Fiorentinei după mai multe acte de indisciplină. Potrivit presei italiene, de serviciile lui Mutu se interesează grupări precum Cesena, Genoa, Bologna, Juventus Torino sau Los Angeles Galaxy.

Mai multe