Preot bătut de preoteasă cu parul
Medicii de la Spitalul de Urgenţă din Tg. Jiu s-au confruntat, luni seara, cu un caz neobişnuit. Preotul din satul Celei a solicitat îngrijiri medicale după ce a fost snopit în bătaie de soţie, şi tăiat în zona gâtului cu un cuţit.
Scandalul a început luni seara, la scurt timp după ce preotul Nicolae Ciobanu, din satul Celei, de lângă Tismana, a făcut ţuică la cazan.
Amelia Ciobanu, preoteasa, s-a înfuriat, a luat un par din bătătură şi i-a aplicat o corecţie cum rar vezi într-o familie de credincioşi.
„Da, m-a bătut nevasta! Nu mă mai stresaţi. Şi eu sunt de vină", a spus Nicolae Ciobanu, în timp ce scria plângerea pe care ulterior a retras-o. Bărbatul de 43 de ani este internat în spital.
Citeşte şi:
Rudele preotesei fac declaraţii şocante: „L-am văzut pe popa dezbrăcat prin sat“
Preot gorjean, bătut de nevastă: «Se îmbătau amândoi şi apoi începeau scandalurile»
Mama preotului se teme de nora bătăuşă
El fusese suspendat din funcţia de preot al Parohiei, în luna aprilie, din cauza băuturii.
Cosmin Bălan, protopopul din Târgu-Jiu, a spus că „preotul din Celei a avut mai multe abateri disciplinare şi urmează ca la data de 1 septembrie să fie suspus unei noi întâlniri cu consistoriul de la Mitropolia Olteniei. Purtarea preotesei este inadecvată, am văzut mai demult că este o femeie dură".
Mama preotului spune că nu este prima dată când fiul său este bătut de soţie.
„L-a mai bătut pe Nicu şi anul trecut, i-a rupt piciorul şi a stat şapte luni bolnav. Eu nu mai mergeam pe la ei pentru că mi-era teamă să nu mă bată şi pe mine. Au şi datorii mari şi el nu mai are bani, dar o iubeşte şi nu vrea să divorţeze", a povestit Maria Ciobanu.