Presa engleză: "Manchester City trebuie să fie atentă să nu devină cel mai mare scalp al Timişoarei"

19 august 2010 9:32   Actualitate
Ultima actualizare:

"City trebuie să fie atentă să nu devină cel mai mare scalp din istoria embrionară a Timişoarei. Mancini e conştient de pericolele care pândesc echipa sa şi ia în serios ameninţarea taberei care a eliminat-o pe Şahtior anul trecut", a notat Daily Mail, care prezintă şi 11-le probabil de start al britanicilor: Hart - Richards, Kolo Toure, Kompany, Zabaleta - De Jong, Yaya Toure, Barry - Tevez, Balotelli, David Silva.

Cotidianul The Guardian a scris că "o călătorie la Timişoara, pe un stadion neacoperit, cu gardurile sale de sârmă, probabil nu figura în agenda lui City în încercarea de dominare a lumii. Mancini şi echipa sa încearcă să evite un rezultat jenant în România. Ar fi o surpriză majoră ca una dintre cele mai scumpe echipe din lume să eşueze la capătul celor două manşe".

FC Timişoara va întâlni, joi, de la ora 21.45, pe teren propriu, formaţia Manchester City, în prima manşă a play-off-ului Ligii Europa.

Mai multe