Presa internaţională: "Messi este călăul de pe Bernabeu"
"Leo ne duce la Londra, Messi este şeful!" au scris cei de la Sport, în timp ce El Mundo Deportivo a scris: "Suntem cu un picior şi jumătate la Londra".
"Messi, cu o dublă, duce Barcelona mai aproape de Wembley. Geniul argentinian ucis la Madrid s-a întors, în această seară, împreună cu alţi zece jucători. Messi a fost din nou călăul de pe Bernabeu, scenariu care se repetă la fiecare vizită", a scris Marca.
Cotidianul francez "L'Equipe" a notat că "Messi a îngenuncheat Realul", iar italienii de la "Gazzetta dello Sport" au scris: "Divinul Messi a îngheţat Bernabeul".
FC Barcelona a învins echipa Real Madrid, cu 2-0, miercuri, pe arena Santiago Bernabeu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor, ambele goluri ale meciului fiind marcate de Lionel Messi în minutele 77 şi 86.