Prigoană şi-a trimis un spion la ziua băieţelului său
Afaceristul Silviu Prigoană a fost aşteptat în zadar la aniversarea zilei de naştere a fiului său, Maximus.
Milionarul nu doar că nu a venit la petrecere, dar nu i-a trimis nici un cadou băieţelului. Singura care a salvat oarecum imaginea familiei Prigoană a fost Corina, iubita lui Honorius, care a participat la chef. Neînţelegerile dintre Adriana Bahmuţeanu şi soţul ei fac victime colaterale.
Silviu Prigoană refuză să-şi vadă copiii, deşi au trecut mai bine de două luni de când vedeta Antenei 2 a părăsit domiciliul conjugal împreună cu Maximus (5 ani) şi Eduard (2 ani). Nici măcar miercuri, în ziua în care fiul său, Maximus, a împlinit 5 ani, milionarul nu a dat nici un semn de viaţă. Nu a sunat să-i ureze "La mulţi ani!", a evitat să vină la petrecerea organizată de Adriana Bahmuţeanu, iar de cadou nici nu a fost vorba. Din partea lui, la petrecere a fost prezentă însă Corina, cea care-i va fi noră dacă relaţia cu Honorius va merge la fel de bine ca în ultimii patru ani.
Corina i-a adus un cadou lui Maximus, dar darul nu a fost şi din partea lui Prigoană. „A procedat urât faţă de copil, indiferent de relaţia lui cu mine. Se aştepta şi copilul să primească un cadou de la tatăl lui. Dacă voia, ne găsea. Eu am anunţat oficial la tribunal noua adresă", ne-a declarat, dezamăgită, Adriana Bahmuţeanu. Contactat de Click!, Prigoană a găsit o scuză plauzibilă pentru absenţa de la ziua fiului său: „Am plecat la Viena".