Prigoană şi Măruţă, scandal ca la uşa cortului, în direct! Şi-au aruncat vorbe foarte grele

24 aprilie 2013 15:06   Actualitate
Ultima actualizare:

Prigoană a fost foarte deranjat de faptul că jurnalista Roxana Iliescu a intrat în direct şi şi-a dat cu părerea despre relaţia lui cu fosta soţie, Adriana Bahmuţeanu. Vizibil iritat de poziţia acesteia, omul de afaceri şi-a vărsat năduful pe Cătălin Măruţă.

"Cum poţi să faci, tu, o emisiune atât de cretină? Tu, un băiat deştept, chemi un geniu ca mine şi faci o emisiune atât de cretină? Suni o doamnă oarecare să îşi dea cu părerea. V-aţi OTV-izat şi voi. În America nu există emisiune pe genunchi, cum o faceţi voi", a răbufnit Prigoană.

Nici Măruţă nu s-a lăsat mai prejos. Acesta i-a dat o replică usturătoare afaceristului. 

"Pe unde vă duceţi, faceţi scandal şi spuneţi că sunt nişte emisiuni cretine. Dar, cu toate acestea, continuaţi să vă duceţi peste tot. Dumneavoastră daţi lecţii de moralitate? Nu dumneavoastră vă plăcea să vă duceţi la OTV şi să faceţi circ cu Adriana?", a spus acesta.

Mai multe