Prigoană vrea să cenzureze presa scrisă

9 septembrie 2010 18:09   Actualitate
Ultima actualizare:

Un grup de parlamentari PDL, în frunte cu Silviu Prigoană, au depus un proiect de lege care poate duce la restrângerea libertăţii presei. Ziarele vor avea nevoie de licenţă de la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) pentru a putea fi tipărite, iar instituţia va avea şi dreptul de a retrage licenţele.

Prin proiectul depus la Parlament, democrat-liberalii vor să modifice legea de funcţionare a CNA astfel încât presa scrisă şi online să intre sub autoritatea acestei instituţii.

Licenţa emisă de CNA  devine obligatorie pentru tipărirea oricărei publicaţii de presă scrisă  şi chiar pentru găzduirea de publicaţii online pe servere. Licenţele ar urma să fie valabile şapte ani.

Cum se opreşte apariţia unui ziar

Totuşi, patronii de ziare care primesc o astfel de licenţă nu pot răsufla uşuraţi: CNA poate să retragă oricând licenţa unei publicaţii.

Sancţiunea s-ar aplica  dacă patronii publicaţiei nu se supun prevederilor din legea audiovizualului privind obligaţia de a pune la dispoziţia publicului mai multe categorii de informaţii. 

Acestea se referă la denumirea, statutul juridic şi sediul social,  numele reprezentantului legal al  persoanelor responsabile de conducerea societăţii comerciale şi responsabililor editoriali.

Citeşte mai multe amănunte pe adevarul.ro

Mai multe