Prima copertă a revistei Charlie Hebdo, după atacul terorist
Primul număr al revistei Charlie Hebdo după atacul terorist care a avut loc săptămâna trecută se va distribui în trei milioane de exemplare.
Revista Charlie Hebdo primeşte sute de mii de comenzi din Franţa şi din străinătate, motiv pentru care s-a luat decizia ca primul număr de după atacul terorist să fie distribuit în trei milioane de exemplare, şi nu într-un milion, aşa cum se anunţase iniţial.
Potrivit avocatului publicatiei satirice, viitorul numar va contine caricaturi cu Profetul Mahomed si va fi editat in 16 limbi.
Pe coperta revistei, va apărea profetul Mohamed, care ţine în mână mesajul "Je suis Charlie". Deasupra sa apare comentariul: "Totul este iertat".
Publicarea într-un număr atât de mare de exemplare este un adevărat record pentru celebra publicaţie franceză, în condiţiile în care Charlie Hebdo avea până acum un tiraj de 60.000 de bucăţi.
Linia editorială nu se va schimba
Potrivit avocatului revistei "Charlie Hebdo", linia editorială nu va suferi schimbări, în pofida întâmplărilor din data de 7 ianuarie. Cu alte cuvinte, "Nu vom ceda deloc, altfel nimic nu ar mai avea sens. Noi ironizăm elemente ale societăţii noastre. Vom face autorinonie, vom ironiza politica, religiile, este o stare de spirit".
Încasările din primul milion de exemplare vor merge la revistă
Banii obţinuţi din vânzarea primului milion de exemplare, din cele trei care vor fi distribuite, vor merge la revista Charlie Hebdo. Preţul publicaţiei va fi trei euro (13 lei).
12 angajaţi ai revistei au fost ucişi
Redacţia săptămânalul francez Charlie Hebdo a fost ţinta unui atac terorist pe data de 7 ianuarie. Doi jidadişti au intrat înarmaţi în sediul revistei şi au ucis 12 oameni, cei mai mulţi caricaturişti de renume ai publicaţiei. Alte 11 persoane au fost rănite.