«Prima dată ne-am sărutat sub teiul lui Eminescu»
Prezentatoarea tv Oana Turcu nu mai fusese în Iaşi de doi ani. Exact din perioada în care a început o relaţie cu Cristi Brancu. Acum au revenit împreună, ca soţ şi soţie, s-au plimbat prin Copou şi şi-au adus aminte de primul lor sărut.
Iaşul este locul de baştină al Oanei Turcu. Acolo a făcut facultatea, acolo locuiesc în continuare părinţii ei. Spune cu regret că se întoarce foarte rar în oraşul ei de suflet, mai mult în vacanţe.
"Nu am mai fost de doi ani. Exact din perioada în care l-am cunoscut pe Cristi. Se întâmpla în februarie 2008, venisem să prezentăm premiile VIP. După aceea, într-o noapte, ne-am plimbat prin tot oraşul, am vizitat Palatul Culturii, ne-am plimbat prin Copou, iar primul sărut a fost chiar sub teiul lui Eminescu. Acum câteva zile am revăzut, împreună, toate acele locuri", povesteşte Oana. Iaşul este, în momentul de faţă, oraşul ei de suflet.
Citeşte şi:
Cristi Brancu a plâns în direct - VIDEO
Soţia lui Brancu, furată de 3.000 € în avion!
Oana Turcu şi Cristi Brancu s-au umplut de cadouri
Au băut apă de la cişmeaua situată la intrarea în Parcul Copou
"Acum îmi e mult mai drag, ca orice lucru pe care îl vezi rar.Cu toate gropile lui din carosabil, mie mi se pare cel mai frumos", adaugă femeia de afaceri.
Au stat doar câteva zile, suficient pentru a-şi încărca bateriile. "Am stat mai mult cu familia, m-am întâlnit cu prietenii, am trecut şi pe la via pe care o avem la Bucium. A fost ca o vacanţă, dar nu una de distracţie, ci de aduceri aminte. Nici înainte, când stăteam la Iaşi, nu eram eu foarte petrecăreaţă. Nu mergeam în cluburi sau la terase. Ieşeam doar în parc, îmi citeam cursurile pe băncile din Copou", mărturiseşte Oana.
Palatul Culturii din Iaşi e un obiectiv pe care fiecare turist trebuie să-l vadă