Prima rachetă românească va fi lansată de pe Litoral
Racheta spaţială „Helen", construită de români va fi lansată, cel mai devreme, săptămâna viitoare, în prima zi cu cer senin şi valuri mai mici de un metru.
Vehiculul spaţial foloseşte drept combustibil apă oxigenată, iar zborul va dura câteva minute. Modulele aparatului de zbor, care va ajunge în cosmos, au fost urcate, ieri dimineaţa, pe nava 281.
„Vehiculul se poate înălţa până la 8.000 de metri altitudine, fiind capabil să ajungă în cosmos. Zborul este unul experimental pentru proiectul din cadrul Competiţiei Google Lunar X Prize", a declarat Simona Popescu, reprezentantul Asociaţiei Române de Cosmonautică şi Aeronautică (ARCA).
Citeşte şi: România va trimite un satelit în Cosmos!
La bordul navei 281 au mai fost urcate un balon solar, cu diametrul de 90 de metri, care va ridica vehiculul spaţial, capsulele, echipamente electronice şi cele de monitorizare prin satelit.
Obiectivul zborului este acela de a testa tehnologia pe Lună a vehiculului HAAS, care va avea un robot la bord.
Modulele vor ateriza tot în Marea Neagră, prin paraşutare, iar pentru recuperarea lor se vor ocupa şase scafandri ai marinei.
Zilele următoare, echipele ARCA şi cele ale marinei militare vor efectua ultimele antrenamente, care vor dura cinci zile.
Racheta a fost transportată, ieri, în largul Mării Negre pentru ultimele pregătiri înainte de lansarea în cosmos