Primele declaraţii ale lui Dani Oţil cu privire la despărţirea de Mihaela Rădulescu

11 septembrie 2013 5:41   Actualitate
Ultima actualizare:

Mihaela Rădulescu a făcut o declaraţie care a ridicat semne de întrebare cu privire la relaţia dintre ea şi Dani Oţil, în cadrul emisiunii Teo Show de acum două zile.

La momentul respectiv, Mihaela a lăsat de înţeles că relaţia lor nu ar merge tocmai bine, însă nu a dorit să dea prea multe detalii.

Dani Oţil, la rândul său, a încercat să comenteze cât a putut de diplomat spusele Mihaelei.

"Îmi pare rău, dar nu aţi sunat persoana potrivită. Nu vă pot ajuta cu informaţii pe acest subiect. Întrebaţi-mă de motoare, de sport, dar despre asta chiar nu pot să vorbesc", a spus Oţil pentru www.ziarulring.ro, cu privire la relaţia lui cu Mihaela.

Se pare însă că Dani este foarte supărat că Mihaela a lăsat să se înţeleagă în emisiunea lui Teo de la Kanal D că ei nu mai sunt împreună.  Prezentatorului de la „Neatza" nu i-a picat bine dezvăluirea Mihaelei. "Nu i-a convenit defel că Mihaela s-a apucat să dea asemenea informaţii înt-o emisiune la televizor. S-a enervat foarte tare, mai ales că după aceea toţi au început să-l sune ca să afle ce s-a întâmplat", au declarat pentru Click! surse din anturajul matinalului de la Antena 1.

Mai multe