Primul celular mecanic din lume costă 200.000 de euro

15 martie 2010 12:47   Actualitate
Ultima actualizare:

Compania franceză Celsius lansează, după trei ani de cercetare, un concept revoluţionar de telefon mobil care nu necesită reîncărcare, aceasta fiind realizată de un set de modificări micromecanice.

Celsius X VI II reinventează, practic, tehnologia micromecanică, atât de utilizată în secolele trecute şi dată deoparte odată cu apariţia circuitelor electronice integrate.

Această realizare va deschide noi orizonturi în revitalizarea funcţiunilor micromecanice şi utilizarea lor în gadgeturile electronice de astăzi, în special în procesul economisirii energiei.

Este primul telefon din lume care are încorporat în carcasă un ceas mecanic. Chiar dacă pare o "înzestrare" de fiţe, partea inedită a lui Celsius X VI II este că nu necesită reîncărcarea acumulatorului. Aceasta se produce automat la fiecare deschidere şi închidere a clapetei, prin micro-sistemul de roţi dinţate şi arcuri, mecanisme la care se pricep foarte bine francezii de la Celsius.

Celsius X VI II va fi lansat săptămâna viitoare la târgul de ceasuri Baselworld, din Elveţia, iar preţul pentru un asemenea telefon mobil este de aproximativ 200.000 de euro.

Citeşte şi:

Aparatul care îţi încarcă mobilul când mergi

iPad a fost deja votat «Eşecul tehnologic al anului 2010»

Primul telefon fix fără fir, cu sistem de operare Android - VIDEO

”Invazia” HTC continuă! Încă trei modele lansate!Cât costă gadgeturile noastre cele de toate zilele? 

Mai multe