Primul şi cel mai «Munky Funky» primar din România. Vezi aici despre cine este vorba - VIDEO
Aflată pe scena băimăreană, Corina a ținut să-i facă o surpriză edilului municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș. Solista l-a numit pe acesta cel mai sexy primar, și după ce a cântat și a dansat provocator pe lângă edilul băimărean l-a numit primul și cel mai „Munky Funky " primar.
Surprizele s-au ținut lanț în cea de-a doua zi a „Sărbătorii Castanelor". Unul din momentele pe care publicul băimărean l-a gustat din plin, a fost surpriza Corinei, pregătită primarului Cătălin Cherecheș.
„V-am invitat aici cu noi pe scenă pentru că sunteți un primar foarte tânăr, foarte chipeș evident și foarte sexy, și nu-i așa că e Munky Funky?", a spus Corina.
Pe parcursul piesei, artista a dansat provocator pe lângă primarul băimărean, însă acesta s-a arătat puțin mai retras. La sfârșitul piesei, după ce a fost numit primarul cel mai „Munky Funky", Cătălin Cherecheș și-a explicat reținerea.
„Îi mulțumim Corinei. Imaginați-vă ce era dacă n-ar fi fost măritată", a spus Cătălin Cherecheș, în fața publicului.