Prinţesa Lia se dă cu 7 ani mai tânără

19 ianuarie 2010 20:15   Actualitate
Ultima actualizare:

Vestea că Prinţesa Lia a devenit mamă a umplut paginile ziarelor. În plus, toată lumea a spus că aceasta nu-şi arată deloc vârsta. Dar câţi ani are, de fapt, Prinţesa? 56, 58, 61? Ei bine, potrivit unor surse din Maternitatea „Regina Maria", pe fişa medicală scrie: 65 de ani. În plus, e specificat negru pe alb: „multiple operaţii estetice".

Ca orice prinţesă care se respectă, Prinţesa Lia nu doreşte să-şi dezvăluie vârsta. De când a devenit mama unui băieţel, în urmă cu aproximativ o săptămână, toată lumea şi-a îndreptat privirea către ea, mai ales, că a născut la o vârstă destul de înaintată.

Prin urmare, au apărut tot felul de informaţii, potrivit cărora soţia Prinţului Paul ar avea ba 56 de ani, ba 58, ba 61. Oficial însă, aceasta ar avea 58. Surse din cadrul Maternităţii „Regina Maria", unde a venit pe lume Carol Ferdinand, spun că „pe fişa pacientei apare vârsta de 65 de ani".

E drept că nu prea se vede. Şi e normal să fie aşa, din moment ce, pe aceeaşi fişă, e specificat foarte clar: „multiple operaţii estetice".

„Are operaţii la nivelul feţei, sânilor şi feselor. În fişa medicală trebuie specificat tot istoricul medical al pacientului, în caz că apare ceva deosebit. De asemenea, Prinţesei i s-a făcut cezariană şi era foarte important să se ştie ce alte intervenţii a mai avut", ne-au declarat sursele amintite.

Semne de întrebare apar şi asupra modului în care a fost conceput copilul. Oficial, pe cale naturală, însă, aceleaşi surse ne-au mărturisit că, la operaţia de cezariană, pe lângă doctorul Iosif Niculescu, a participat şi prof. Bogdan Marinescu, care, se ştie, e specialist în fertilizarea in vitro.

Mai multe