Probo, roboţelul care îmbrăţişează copiii autişti FOTO
Roboţelul Probo este înalt de 70 de centimetri şi arată ca un elefănţel verde. Reacţionează la atingerile copiilor, zâmbind, uitându-se la ei şi chiar torcând. El poate chiar să le vorbească sau să-i îmbrăţişeze.
Probo are capul, trompa şi "blana" dotate cu senzori care, la atingere, reproduc diferite emoţii umane.
Practic, robotul de 70 de centrimetri ştie să te urmărească cu privirea, să îţi zâmbească, să se întristeze atunci când nu îi acorzi atenţie şi chiar să toarcă. Aceste gesturi sunt făcute automat dacă roboţelul este mângâiat de către copii.
În plus, acesta poate fi controlat de la distanţă cu o consolă asemănătoare celor de la jocurile video.
Consola este legată la un laptop pe care educatorii pot vedea, printr-o cameră montată în capul elefănţelului, ce reacţii au copiii. Astfel, educatorii pot că comande roboţelului să-i îmbrăţişeze pe micuţi şi chiar să vorbească cu ei.
În zona burţii a fost montat un monitor cu touch screen pe care se pot proiecta diferite filme sau pot fi rezolvate diferite exerciţii de către autişti.
De asemenea, copilul va trebui să îl „hrănească", arătându-i cartonaşe cu mâncare şi să interacţioneze cu el în diverse moduri gândite de specialişti şi psihologi din domeniul tratării autismului.
Robotul terapeutic, în valoare de 50.000 de euro, va fi, pe baza unui acord de colaborare, folosit, testat şi îmbunătăţit de către cercetărtorii Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj.
De pe un laptop, educatorii pot vedea ce reacţii au copiii
Copiii au prins imediat drag de Probo
Click pe imaginea de mai jos pentru a vedea mai multe poze cu roboţelul