Profesorii nu mai pun notele în catalog

15 noiembrie 2009 15:08   Actualitate
Ultima actualizare:

Chiar de Sărbători, profesorii vor primi mai puţini bani, fiind obligaţi să stea opt zile în concediul fără plată.

Ca semn de protest, ei au decis să vină la şcoală, dar să nu pună notele în catalog.

Profesorii nu îşi permit să facă acum grevă generală, din pricina salariilor mici din învăţământ. Veniturile lor vor fi şi aşa „date peste cap" de decizia autorităţilor de a sta fiecare în concediu fără plată, timp de opt zile.

Totuşi, ei nu renunţă la proteste: vor intra la ore, vor preda, dar nu vor pune notele elevilor în catalog.

"În prezent, nu putem organiza, nici măcar anunţa, o grevă generală. Asta ar însemna o altă diminuare a veniturilor la cele deja preconizate. Suntem la mâna administraţiilor locale, care vor stabili fără noi modul de aplicare a neplăţii celor opt zile", a declarat Aurel Cornea, preşedintele FSLI.

Semestrul acesta este deja bulversat de gripa porcină şi de noutăţile de la examene.

Mai multe