Protest în stradă împotriva Pieţei Obor
Aceştia spun că proiectul promovat de Primăria Sectorului 2, care prevede transformarea fostei pieţe Obor într-un centru comercial cu funcţiuni multiple, nu este legal. Potrivit liderului asociaţiei, Mircea Gheorghiu, suma de 117 milioane de euro, investită în modernizarea pieţei publice printr-un complex comercial tip mall, „nu poate fi recuperată de firmele private de pe urma unei pieţe private. Va fi necesară micşorarea pieţei în favoarea unui cazinou, cu toate ingredientele de tip mall, pentru o astfel de investiţie. Proiectul prevede, în final, o piaţă scumpă având până la 600 de tarabe”.
Protestatarii anunţă că vor face scandal în faţa Primăriei Sectorului 2, joi, între orele 16.30-18.00.
De cealaltă parte, reprezentanţii Primăriei Sectorului 2 au afirmat că viitoarea construcţie va avea parter şi două etaje, unde se vor vinde produse de toate categoriile, astfel: „Parterul clădirii, în suprafaţă de 3.909 metri pătraţi, este destinat pieţei agroalimentare, ce va avea o capacitate de 1.300 de tarabe, oferite exclusiv producătorilor, suplimentând astfel cu peste 300 de tarabe numărul celor existente în fosta piaţă. Etajul 1 al clădirii va fi destinat spaţiilor comerciale pentru desfacerea produselor alimentare, iar etajul 2 va fi amenajat cu spaţii comerciale destinate articolelor de uz gospodăresc”, se arată într-un comunicat remis redacţiei.Potrivit edililor, piaţa agroalimentară va fi inaugurată până la sfârşitul anului şi va fi destinată exclusiv producătorilor. Aceştia din urmă vor fi, însă, obligaţi să se doteze cu aparte de control fiscal (case de marcat).