Proteza lui Winston Churchill a fost vândută la licitaţie cu 23.000 de dolari

29 iulie 2010 23:19   Actualitate
Ultima actualizare:

Renumit pentru discursurile sale vibrante din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Churchill a avut mai multe seturi de proteze parţiale, special construite pentru a ascunde lipsurile sale şi pentru a accentua dicţia sa.

Potrivit documentelor deţinute de Royal College of Surgeons, fostul prim-ministru ", a trăit cu teama de a-şi pierde dinţii falşi", motiv pentru care avea întotdeauna un set de rezervă la îndemână, potrivit Adevărul.

Setul vândut pentru 23.700 dolari, cu de trei ori mai mult peste preţul de pornire, a fost pus în vânzare de Nigel Cudlipp, fiul tehnicianului dentar care a realizat protezele.

Potrivit lui Cudlipp, tatăl său îşi putea da seama cum evoluează războiul, în funcţie de cum arăta proteza. "Proteza era predispusă la rupere, în special când Churchill devenea nervos", spune Cudlipp.

Politicianul britanic avea probleme cu dantura şi gingiile încă din copilărie, fiind o provocare pentru dentiştii acelor vremuri.

Mai multe