Puşcăriile italiene au ucis 146 de deţinuţi anul acesta

14 noiembrie 2009 11:45   Actualitate
Ultima actualizare:

Unul dintre cele mai controversate cazuri este cel al morţii lui Stefano Cucchi, care a stârnit un val de indignare din partea opiniei publice.

Starea de sănătate a lui Cucchi era bună în momentul în care a fost arestat, însă, la o săptămână după aceea, părinţii i-au fost anunţaţi că decedase.

Părinţii decedatului nu au primit nicio explicaţie în legătură cu modul în care fiul lor a murit. Faptul că acesta era dependent de droguri a reprezentat până recent una dintre ipotezele lansate de către autorităţi.

Tatăl lui Cucchi, însă, a făcut publice o serie de fotografii cu trupul neînsufleţit al băiatului care prezenta vânătăi pe toată suprafaţa şi avea mandibula fracturată.

Procurorii au concluzionat că în acest caz sunt responsabili pentru moartea lui Cucchi trei dintre gardienii penitenciarului unde a fost închis.

Sorin Călin, cetăţean român în vârstă de 24 de ani, a decedat în interiorul unei secţii de poliţie din Italia după ce i-a fost administrat un ¨calmant¨.

Omul  a fost arestat de către carabinieri din cauză că îşi agresase fosta prietenă. Potrivit declaraţiilor carabinierilor, odată ajuns la secţie, românul a început să se lovească cu capul de pereţi şi a fost nevoie de intervenţia unui echipaj de prim ajutor pentru a-l calma.

Medicii i-au administrat românului un sedativ şi la câteva minute după acesta a decedat. Investigatorii italieni au concluzionat că forţele de ordine care l-au arestat pe român şi medicii care l-au tratat nu sunt vinovaţi de absolut nimic întrucât au acţionat ¨ca la carte¨.

Află pe adevarul.it care sunt ipotezele legate de decesele suspecte din puşcăriile din Italia.

Mai multe