Puşi să cerşească, au fugit de acasă de Crăciun

29 decembrie 2009 16:45   Actualitate
Ultima actualizare:

Fraţii Andrei (12 ani) şi Sorin (2 ani) au fost găsiţi, de Crăciun, pe stradă, goi şi flămânzi, iar poliţiştii i-au dus într-un centru de primire a minorilor.

Deşi are 12 ani, Andrei abia ştie literele alfabetului, iar cel mic abia dacă leagă două vorbe. Cu toate acestea, cei doi copii erau stâlpii casei. Ei făceau bani din cerşit, câştigând, lunar, peste 300 de lei.

Luată la întrebări de Protecţia Copilului Botoşani, mama puştilor, Efrodinta Ispir, a recunoscut că micuţii aduceau acasă peste 300 de lei. Femeia susţine că nu îi obliga pe copii să cerşească.

Mărturiile copiilor o contrazic însă. Lui Andrei i-ar plăcea să stea acasă, cu ai lui, dar nu şi „când tata bea şi e nervos". „Tata mă bate, dar nu doar pe mine. Odată mi-a tras atât de tare cu tocătorul peste cap, încât am făcut pe mine", povesteşte încă speriat Andrei, băiatul mai mare. Necazurile i-a legat mult pe cei doi copii, după cum spune Andrei.

„Eu l-am crescut de mic. E fraţiorul meu drag", spune băiatul cel mare. Asistenţii sociali spun că, într-adevăr, Andrei l-a protejat pe mezinul Sorin, dar a şi comis mai multe furtişaguri.

„Cel mare are un comportament delincvent. Ar fi un exemplu negativ pentru fratele lui mai mic", a declarat Cecilia Spătaru, director adjunct la Protecţia Copilului Botoşani.

Părinţii celor doi copii au încercat fără succes să-şi ia copiii acasă, ameninţându-i pe angajaţii centrului.

Acum, Protecţia Copilului supraveghează şi situaţia celorlalţi şase fraţi care au rămas în casă printească şi a deschis proces pentru decăderea părinţilor din drepturi.

Mai citeşte:

Cerşetori „dresaţi" cu biciul pentru cai

Bătaie între cerşetori pentru 2.000 de euro

Mai multe