Putin îşi bătea soţia ca să elimine stresul
Vladimir Putin şi-a bătut şi înşelat soţia, pe când conducea operaţiunile KGB din Germania în anii ‘80. Este concluzia unui raport întocmit de serviciul de spionaj german, BND.
Cei care au făcut dezvăluirile au colaborat cu o femeie spion, care era o prezenţă obişnuită în apartamenul lui Putin, din Dresda. Spioana, Lenchen Sch, cu nume de cod „Balcoane", datorită bustului generos, a devenit în scurt timp confidenta cuplului.
Ea a povestit investigatorilor că soţia premierului rus, Ludmila, i se plângea des de violenţa şi de infidelitatea acestuia.
"Se descărca nervos atunci când o bătea. Devenise o dependenţă", a spus aceasta. Vladimir Putin a fost directorul Serviciului sovietic de Informaţii din Germania, în perioada 1985 - 1990.
Purtătorul de cuvânt al fostului preşedinte rus, dar şi cel al guvernului, neagă vehement aceste informaţii. "Sunt dezinformări şi fabulaţii. Nimic nu este adevărat", au declarat aceştia.