«Racheta», 11 km în 45 de minute. «Melcul», 10 km în 75 de minute

16 octombrie 2009 19:42   Actualitate
Ultima actualizare:

La ora 9.42, pe o ploaie sâcâitoare, ne-am urcat în autobuz. N-am plecat bine şi ne-am şi împotmolit.

Autobuzul se blochează de câteva ori pe Nerva Traian, la Piaţa Romană şi pe Mircea Vulcănescu. Maşina asta chiar că-i melc!

La 10.57 ajungem la capătul de pe str. Fluviului. Şoferul a întârziat 5 minute peste graficul stabilit. Face stânga-n-prejur şi o ia de la capăt.

Doamne, ce experienţă! Următoarea cursă, pe linia 381, a fost de vis.

Şoferii de pe 381 au şi botezat-o „linia rachetă".

Nu e de mirare, căci te duce ca vântul şi ca gândul. Autobuzele de pe această linie pleacă de la Piaţa Reşiţa şi, până la Piaţa Victoriei, străbat cei 11,2 km în cel mult 50 de minute.

Secretul îl cunosc şoferii RATB: „Linia asta e mai rapidă fiindcă nu oprim în toate staţiile. Pe Văcăreşti nu avem nici una, iar pe Tineretului nu oprim la intersecţia cu strada Vişana, cum fac toate celelalte autobuze", ne-a mărturisit Ion Toma, şofer pe linia 381.

Noi am făcut, ieri, la oră de vârf, 48 de minute de la un capăt la celălalt.

Mai multe