Radu Banciu s-a apucat de scris poezii. Vezi ce versuri a compus la 2 ani de emisiune!
"Trecut-au anii, numai doiDar cât de multe zile, ne-am desfăcut ca un trifoiFără cântări umile
De Bombonel ne-am tot luat, l-am dus la închisoareE drept că glonțul a ratat, dar noi vrem o reluare
Nea' Nelule te-am prohodit, cum am știut mai bineSă nu crezi că ne-ai păcălit, avem noi timp și de tine
Ne-a fost un mare favorit, ca baci care ne esteUn pic, un pic, te-am ofilit, te ducem în poveste
Să spunem și de Căcărău, avea bietul alt numeAm prins din zbor secretul său, l-am aruncat în lume
La Cotroceni dormea cu sport, era cald și bineVisându-se conducător, dar s-a trezit pe vine
L-am ciomăgit și pe Varan și am făcut-o strașnicS-a prefăcut într-un curcat, din ce în ce mai pașnic
De Victor Ponta ce să spui?Dăm copy/paste la rimeEram atâta de sătui, l-am confundat cu sine
Pe Gigi l-am făcut erou, să stea după zăbreleMartir al timpului cel nou, predestinat la rele
Am mai crăpat la cusături, e adevăratDar tot ne ținem bine, înjurăm la uscături, în versuri albe și cu rime
Cine ar fi pariat pe noi, acum doi ani de zileEram șterși, palizi și cam boi și n-aveam nici pile
Și totuși am ajuns aici, nu știm dacă e departeDar nu mai suntem așa mici și creștem ca la carte"