Radu Mazăre: «Ce-aş mai arde o revoluţie!» FOTO
După modelul Che Guevara, cu o bască roşie pe cap şi sub semnul kaki al luptătorului de guerilă, Radu Mazăre, le-a mărturisit tinerilor prezenţi la malul mării, la Şcoala de Vară a PSD, că i-ar fi plăcut ca Elena Udrea să fie premier. El le-a mai spus că nici ideea unei revoluţii alături de tineri nu-i displace, dar că pentru asta ar trebui să mai slăbească.
Într-un limbaj colorat el a atras atenţia că linguşitorii se arată viteji, doar după ce văd că un lider şi-a pierdut influenţa politică.
"Ce-aş mai arde o revoluţie!", a exclamat Radu Mazăre în debutul discursului său. "Cu voi, cei de aici". Arătând spre veteranii de partid, prezenţi deja pe scenă, primarul Constanţei a recunoscut că "poate ar mai alege şi câţiva din cei prezenţi", "dar în rest, numai cu voi aş mai arde o revoluţie".
Bătrânul mutilat de piţipoanca lui Mazăre jr cere daune de 1 milion de euro
Amica lui Mazăre, clientă veche a poliţiştilor constănţeni
UPDATE Prietena lui Răducu Mazăre a mutilat un pieton pe zebră
"Cred că îl înjuram pe Băsescu, eu, domnul Năstase, şi puţin domn' preşedinte (n.r. Ponta)", a spus Măzăre. Vizibil încălzit de reacţia sălii, Măzăre a adăugat: "pe domn' preşedinte Năstase, când era preşedintele partidului şi prim-ministru, mamă, câţi îl pupau în fund". "Dacă se întorcea, uite-aşa se forma o coadă după el. Se întorcea el, se muta şi coada", a punctat Radu Mazăre, gesticulând sugestiv pentru a-şi ilustra mai bine ideea.
"Când a luat-o puţin la vale, toţi îia din coadă s-au urcat pe el şi uite-aşa-i făceau. Na, na, ce ne-ai făcut tu nouă", a mai spus Mazăre, care după fiecare din afirmaţii întreba sala şi prezidiul "e adevărat?".
În privinţa "revoluţiei", el le-a sugerat participanţilor la şcoala de vară a PSD să mai slăbească, dacă vor revoluţie cu ei: "Au venit băieţii să facă poze cu mine, ute-aşa erau pe aici (n.r. burtă), dolofani". "La revoluţie e foamete, luptă", le-a atras el atenţia.