Radu Ştefan, dezinteresat de naţională!
Radu Ştefan se află într-o formă bună şi a bifat ca titular majoritatea partidelor disputate de echipa italiană în Serie A şi Europa League.
Potrivit statisticilor, el a fost prezent pe teren mai mult decât Chivu (Inter), şi mult mai mult decât Goian (Palermo), dar cu toate acestea n-a intrat în planurile lui Lucescu jr. la nici un meci al naţionalei.
Deşi nu o spune deschis, fostul dinamovist e dezamăgit de dezinteresul antrenorului primei reprezentative vizavi de el.
"Mă interesează echipa naţională în măsura în care şi selecţionerul este interesat de mine. Deocamdată, se pare, nu este nevoie de serviciile mele. Avem probleme la club. Mă gândesc să joc aici cât mai bine şi mă bucur că mi s-a dat şansa în acest an să joc şi că sunt lăudat", a spus Ştefan Radu unor apropiaţi.
În weekend, Lazio a întâlnit pe Olimpico din Roma, pe AC Milan. Ştefan Radu a fost din nou titular şi s-a descurcat bine în faţa unor jucători precum Pato, Ronaldinho ori Pirlo.
Misiunea principală a românului, care a evoluat ca fundaş central, a fost să-l blocheze pe Boriello, el achitându-se bine de sarcini, chiar dacă echipa sa a pierdut meciul, scor 1-2.
Radu Ştefan, în acest sezon:
Integralist în toate cele 4 partide ale lui Lazio în grupele Ligii Europei.
540 de minute a acumulat acesta în sezonul 2009-2010 în Serie A.
media notelor din "La Gazzetta dello Sport", în ultimele 5 meciuri: 6.