Radu Vâlcan va filma în Egipt pentru o telenovelă
El va fi protagonistul unei noi telenovele produsă de Acasă TV, în care va mai juca şi exotica Aylin Cadâr, fostă membră a trupei Pops.
Dacă Aylin are ceva experienţă în seriale, a mai fost distribuită şi în "Cu un pas îninte " şi în "Vine poliţia", Vâlcan îşi va face debutul ca actor de telenovelă.
Site-ul Gossip-tv a aflat că cei doi nu vor forma un cuplu, fiecare urmând să aibă câte un alt partener, Aylin - un tânăr care a dat casting pentru rol şi Radu -un manechin pe nume Mădălina.
Povestea va fi una cu aer oriental, o parte din acţiune urmând să se petreacă în Egipt, iar alta în România. Echipa de producţie se va deplasa, se pare, chiar luna aceasta, dar şi în aprilie, în Egipt pentru a începe filmările în deşert.
Din distribuţie vor face parte mai multe vedete care joacă în "Aniela".