Răduleasca, înlocuită de Corina Dănilă?

25 octombrie 2009 19:25   Actualitate
Ultima actualizare:

După luni de preselecţii şi concursuri, coordonatorii proiectului par să fi ales!

Prima pe lista preferinţelor pentru postul de "Mihaela Rădulescu" este Corina Dănilă. Astfel, Mihaela pare să fi venit "la fix" din Monaco, unde s-a retras la sfârşitul lunii iunie.

Răduleasca a venit în ţară vineri la prânz şi plănuieşte să stea cam o săptămână. Să vrea oare "diva" să-şi apere postul, mai ales că anunţase înainte de plecare că are de gând să mai facă o serie de ediţii speciale?

Surse demne de încredere din Antena 1 ne-au povestit că pregătirile pentru un nou sezon "Duminica în familie" se fac de mai bine de o lună.

Deşi a intrat într-un con de umbră în ultimul an, Corina Dănilă este cea ofertată de producătorii din Antenă.

"S-au organizat multe castinguri toata vara pentru a pune bazele unui nou proiect, însă abia acum s-a decis. Corina a fost câştigătoare, ba, chiar a şi filmat o emisiune-pilot", ne-au spus surse din cadrul instituţiei.

În plus, în ultima perioadă, fosta vedetă a Euforiei Tv a fost tot mai des văzută în sediul televiziunii din Băneasa, iar cei care lucrau pentru "Duminica în familie" au fost anunţaţi că de săptămâna viitoare vor lucra "la foc continuu".

Se pare că producătorii au căutat o vedetă cu o imagine curată, care să nu fie implicată în scandaluri de presă.

Contactată de Click!, Corina Dănilă a fost rezervată în declaraţii.

"Am renunţat la televiziune pentru că nu mă mai regăsesc în acest peisaj de emisiuni şi vedete. Referitor la un viitor show, pot să vă spun doar că nu îi voi lua locul Mihaelei Rădulescu", a explicat Corina.

Corina, un an de pauză

Corina Dănilă şi-a făcut debutul în televiziune sub protecţia lui Adrian Sârbu.

Ea a prezentat ani buni ştirile de la Acasă Tv şi apoi câteva emisiuni de divertisment.

Euforia tv a fost a doua casă pentru Corina, care a prezentat o emisiune de divertisment timp de patru ani, câştigând simpania unui public numeros.

În urmă cu un an şi jumătate a decis să se retragă din televiziune, dedicându-se vieţii de familie.

Fără Dani, dar cu Elan!

Mihaela Rădulescu a revenit de la Monaco vineri şi toată ziua de sâmbătă şi-a petrecut-o cu fostul soţ, Elan Schwartzenberg.

Fotoreporterii Click! i-au surprins ieri pe cei doi venind împreună cu maşina, la Izvorani.

Gurile rele spun că diva s-ar fi despărţit de Dani Oţil, aceasta fiind condiţia pe care i-a pus-o Elan pentru a o susţine în continuare din punct de vedere financiar.

Mihaela deschide magazine

Oficial, Mihaela a venit în România pentru a mai deschide câteva magazine "Piciorul gras", cu haine de copii.

Primul magazin de acest gen a fost deshis în vară, la Constanţa.

Răduleasca vrea să-şi extindă afacerea în mai multe oraşe din ţară.

Mai multe