Raluca de la Bambi: «Am plâns din dragoste»
11 ianuarie 2013 18:34
Actualitate
Ultima actualizare:
De când s-a despărțit de logodnicul ei, în luna martie a anului trecut, jumătatea blondă a formației Bambi, Raluca Tănase, nu s-a mai atașat de nici un alt bărbat.
Chiar dacă destinul nu a vrut ca relația pe care interpreta a avut-o cu Răzvan Ispas să se oficializeze, ea speră ca următorul iubit să fie jumătatea ei pe viață.
„Când ai niște experiențe, aștepți ca următoarea să fie finală. Încă nu l-am găsit pe acela, nu-l caut, aștept să mă găsească el", ne-a spus Raluca, care a avut până acum două relații serioase. O fire sensibilă, blonda recunoaște că a suferit din iubire.
„Orice om plânge din dragoste, și femeile, și bărbații o fac. O săptămână, două după o despărțire, nu te simți confortabil", a mai spus Raluca.