Raluca Lăzăruţ, noua vedetă Kanal D: «Am luat cea mai bună decizie»

22 mai 2012 11:42   Actualitate
Ultima actualizare:

Raluca Lăzăruţ este noua vedetă a postului Kanal D şi, începând de joi, 24 mai, va prezenta Ştirile Kanal D de la ora 12.30.

Ea va fi colegă cu Christian Sabbagh, Simona Pătruleasa, Bianca Ioniţă şi Silvia Ioniţă. Vedeta este extrem de încântată de decizia pe care a luat-o.

"Am avut parte de o surpriză frumoasă când am întâlnit nu doar o echipă de profesionişti, ci şi niste oameni minunaţi, extrem de uniţi, care m-au primit de la început cu o neaşteptată căldură, iar asta mă motivează să încerc să mă ridic la înălţimea aşteptărilor. Se spune că cele mai înţelepte alegeri sunt cele luate cu sufletul, aşa mă simt în acest moment, fericită şi împăcată cu mine însămi pentru că am luat cea mai bună decizie în ceea ce priveşte viaţa profesională: Ştirile Kanal D", a declarat Raluca Lăzăruţ pentru protvmagazin.ro.

Mai multe