Rangers nu are amintiri frumoase de la Bucureşti

3 noiembrie 2009 9:04   Actualitate
Ultima actualizare:

În 1988, în CCE, McCoist revenea pe teren după o operaţie la genunchi, iar în 1995 juca din nou la Bucureşti, în Liga Campionilor.

Fostul atacant scoţian ştie că pentru ca Rangers să aibă şanse de calificare în optimile de finală ale Ligii Campionilor sau chiar la Europa League are nevoie de o victorie la Bucureşti, după eşecul usturător cu 1-4, la Glasgow, în faţa Unirii.

McCoist e optimist că Rangers nu poate juca la fel de prost pe cât a făcut-o cu Unirea pe Ibrox Park.

''În urmă cu două săptămâni a fost foarte dezamăgitor. Am jucat slab şi am greşit mult în apărare. Am început bine, dar nu am continuat la fel şi am sfârşit prin a avea o noapte de coşmar. Trebuie să jucăm mai bine la Bucureşti şi cred că vom reuşi acest lucru'', a declarat McCoist pe site-ul campioanei Scoţiei, citat de Agerpres.

În 1988, când Steaua a câştigat cu 2-0 pe teren propriu, atacantul McCoist a fost impresionat de numărul mare de soldaţi prezenţi pe stadion, cât şi de faptul că gazonul din Ghencea a fost zvântat după ninsoare de elicoptere ale armatei. ''Steaua avea jucători de mare valoare, ca Hagi şi Lăcătuş. Am câştigat în manşa secundă cu 2-1, dar Lăcătuş a deschis scorul în primele minute ale meciului şi am fost eliminaţi'', a rememorat McCoist.

Steaua şi Rangers s-au mai întâlnit şi în 1969, în turul I al Cupei Cupelor, când scoţienii au învins cu 2-0 pe teren propriu şi au remizat la Bucureşti, 0-0.

Unirea şi Rangers se vor întâlni miercuri seara, de la ora 21,45, pe stadionul ''Steaua'', în etapa a patra a Ligii Campionilor, Grupa G

Mai multe