Rasele mici, cele mai sensibile la frig

30 octombrie 2010 13:09   Actualitate
Ultima actualizare:

Iată a venit şi sezonul rece cu toate greutăţile lui, temperaturi scăzute, umezeală, vânt şi precipitaţii. Cel mai mult au de suferit rasele mici de câini, cu păr scurt.

Ca şi noi oamenii, animalele au nevoie de o atenţie specială în perioada rece. De ce? Pentru că nu toate rasele, atât de câini, cât şi de pisici, sunt adaptate acestei perioade mai dificile.

În timp ce un mioritic, un carpatin, un husky sau un malamut vor rezista excelent la sezonul rece, nu la fel putem spune de un teckle, bichon, un metis cu părul scurt şi talie mică.

În timp ce primii sunt perfect adaptaţi unor medii în care iarna este mereu la ea acasă, ceilalţi împart cam aceleaşi necesităţi cu omul de lângă ei. Aşadar, ne este nouă frig, înseamnă că şi lor le este.

Pot să stea permanent afară, dar cu un adăpost accesibil, rase precum rottweilerul, terra nova, samoyed, bobtail, ciobănescul german, ciobănescul de Berna, etc.

Yorkshire, caniche, jack-russel şi în general rasele de talie mică sau câinii cu păr scurt au nevoie de protecţie, adică de o hăinuţă specială de căţel adaptată vremii (şi de ce nu modei?).

Scurtaţi-le plimbările şi evitaţi umezirea părului. Problemele de sănătate ce pot să apară sunt legate de hipotermie, afecţiuni respiratorii, cardiace, degerături, acutizarea afecţiunilor articulare.

Mai în detaliu, putem spune că animalele ar putea suferi de otite acute sau recidive din cauza umidităţii şi temperaturii scăzute. Unele animale mai sensibile pot suferi rinite, sinuzite afecţiuni respiratorii superioare şi chiar bronşite.

În anumite situaţii de frig extrem, chiar pneumonii severe. Femelele pot suferi crize acute de cistită manifestate prin urinare în picătură şi chiar cu sânge şi durere la evacuare. Animalele bătrâne sau cu afecţiuni locomotorii pot suferi de acutizarea episoadelor de artrită.

Suferinzii cardio-pulmonari pot şi ei suferi de acutizări ale afecţiunilor cronice.

Usucă-l dacă s-a udat la plimbare!

Dacă afară plouă sau e frig, stai mai puţin cu animalul la plimbare. Când îţi e ţie frig, îi e şi lui, mai ales dacă este de rasă mică şi sensibilă.

Poţi să-l îmbraci cu hăinuţe speciale, pe care le găseşti la pet-shop.

Spală-l pe picioare şi pe burtă cu apă călduţă dacă s-a udat, apoi şterge-l cu prosoape.

Mai multe