Război cu şerpi pentru o casă
S-a speriat de moarte, joi seara, după ce a găsit în casă 19 şerpi împachetaţi în pungi de plastic. Este păţania unei femei din Ploieşti, care s-a dus apoi la poliţie cu una dintre reptile în braţe să reclame incidentul.
Mioara Olaru (72 de ani) a ajuns acasă, joi seara, şi a găsit casa plină de şerpi. Fiecare reptilă era împachetată în câte o pungă de palstic.
Doar una dintre ele se plimba nestingherită prin dormitorul casei. Ploieşteanca a mers imediat la sediul Poliţiei să reclame incidentul şi, pentru a fi mai convingătoare, a luat cu ea şi un şarpe. Echipa care s-a deplasat la locuinţa femeii a găsit 19 şerpi, cu dimensiuni între 25 cm şi un metru.
Poliţiştii spun că nu este prima dată când femeii i se întâmplă aşa ceva. „Anul trecut, am mai fost solicitaţi la şase astfel de intervenţii la această adresă, dar găseam câte unul sau doi, acum au fost foarte mulţi", ne-a spus Cristian Măciucă, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, care s-a ocupat, de altfel, de ridicatul şerpilor.
Femeia susţine că ştie cum au ajuns şerpii în locuinţa ei. Aceasta le-a spus poliţiştilor că un nepot de-al ei, de 55 de ani, îi introduce şerpi în casă prin gura de vizitare a podului, pentru a-i provoca panică şi a o determina, astfel, să-i vândă casa.
Imobilul este situat ultracentral în Ploieşti, are un etaj, mansardă şi foarte multe camere. Mioara Olaru spune că nepotul încearcă de câţiva ani să o convingă să îi vândă lui casa, dar pentru că nu a reuşit, a început să apeleze la altfel de metode.
Audiat de poliţişti, nepotul femeii a declarat că nu ştie nimic despre provenienţa şerpilor. „Am deschis un dosar de cercetare penală şi sunt în desfăşurare verificări privind provenienţa reptilelor, precum şi a gradului de pericol prezentat de aceştia", ne-a spus Daniel Radu, purtător de cuvânt al IPJ Prahova.
Nu erau veninoşi
Reptilele au ajuns la Muzeul de Ştiinţe ale Naturii Prahova pentru expertize.
„La o primă examinare este vorba despre şerpi de apă, neveninoşi, însă îi vom studia cu atenţie pentru a determina exact speciile din care provin. Nu atacă decât dacă sunt provocaţi, iar hrana lor este reprezentată, în general, de animale mici. Chiar dacă nu sunt periculoşi pentru om, prezenţa lor poate avea un impact psihologic puternic", ne-a spus Raluca Marinescu, biolog al muzeului. Şerpii au fost băgaţi în formol şi vor ajunge, cel mai sigur, material didactic.