Războiul de stradă cu huliganii croaţi a făcut pagube de mii de euro

2 octombrie 2009 11:59   Actualitate
Ultima actualizare:

În încrâncenarea dintre cele două tabere s-au aruncat pahare, scaune, s-au rupt mese, iar facturile de consumaţie au rămas neachitate.

Pagube serioaseLuptele dintre suporterii Dinamo Zagreb şi polişti, din Piaţa Unirii, s-au soldat cu numeroase pagube. Locul unde a izbucnit incidentul a fost terasa „007”, din apropierea Domului Catolic. „Am făcut inventarul şi am 13 scaune şi trei mese rupte, trei umbrele, 12 scrumiere, uşa de la intrare este ruptă din balamale, o lampă de terasă şi o reclamă”, a mai declarat Alexandru Pop.

Faţada unei clădiri istorice, renovată recent, este plină de găuri de la scrumiere, torţe şi scaune. Fanii care se aflau pe terasa Loyd, din Piaţa Victoriei, au aruncat cu sticle după preşedintele clubului Dinamo Zagreb, cu care se află într-un conflict direct. În urma incidentelor, au avut nevoie de îngrijiri medicale şase suporteri croaţi.

Croaţii au provocat Iniţial paşnici, fanii dinamovişti s-au dezlănţuit odată cu apropierea orei meciului. Cunoscuţi drept turbulenţi, suporterii croaţi au căutat scandal în Timişoara şi l-au găsit în Piaţa Unirii. O parte dintre oaspeţi s-au intersectat cu aproximativ 50 de suporteri timişoreni care se pregăteau să se îndrepte spre stadion, iar incidentele au început imediat, croaţii punând mâna pe telefon pentru a chema întâriri.

Chiar dacă au căutat scandalul, croaţii au fost cei care au avut nevoie de îngrijiri medicale, cinci dintre aceştia ajungând chiar la spital. În primă fază, 24 timişoreni şi 46 croaţi au fost reţinuţi de forţele de ordine. Bănăţenii au fost amendaţi şi apoi eliberaţi, însă numărul fanilor Dinamo Zagreb reţinuţi a crescut până la peste 150, aceştia provocând incidente în oraş şi pe stadionul „Dan Păltinişanu”.

Încurajaţi de numărul mic de spectatori din arenă, croaţii au rupt unul dintre gadurile sectorului oaspeţilor şi au încercat să ajungă la Peluza Sud, lovind şi oamenii de la Tribuna I pe drum. Au fost opriţi de jandarmi, pentru că angajaţii firmei de pază care asigura securitatea la stadion au fost complet depăşiţi. După meci, forţele de ordine au acţionat mult mai hotărât, fiind prevenit alte incidente.

Meci de coşmar

Chiar dacă a pierdut cu 0-3, antrenorul Ioan Ovidiu Sabău este, totuşi, de părere că echipa sa a jucat mai bine decât adversarul. „Am avut ocazii cu care rar te întâlneşti, singuri cu portarul, dar am ratat. Cred că am jucat mai bine decât ei, cel puţin în prima repriză, însă adversarul a fost valoros. Am pasat mai bine, am avut viteză de joc, ne-am creat ocazii mari, însă gafele din apărare ne-au costat”, a declarat antrenorul Ioan Ovidiu Sabău.

Marian Iancu a comentat incidentele provocate de croaţi. „Ştiam că va ieşi scandal. Nu puteam, însă, să le facem nimic. Doar să-i batem preventiv sau să nu îi lăsăm să intre în ţară, dar cum să faci asta? Cu ei e o problemă mai adâncă, în care nu vreau să mă bag eu. Îşi are originea în evenimentele istoriei încă recente care au avut loc în spaţiul ex-iugoslav. Cred că forţele de ordine au fost luate pe nepregătite”, a spus preşedintele lui „Poli”.

Dacă ai fotografiat sau filmat scenele din Piaţa Unirii, poţi să le trimiţi pe adresa timisoara@adevarul.ro.

Mai multe