Răzvan l-a umilit pe Bănel!

12 august 2010 17:46   Actualitate
Ultima actualizare:

Pentru Bănel Nicoliţă ultimele zile au fost de coşmar. Piţurcă, antrenorul care îl făcuse căpitan la Steaua, a demisionat, iar la naţională a avut parte de un tratament umilitor.

Nicoliţă, model pentru tinerii stelişti

"Bănel Nicoliţă merită să fie căpitanul Stelei"

Nicoliţă n-a început ca titular partida de la Istanbul, Lucescu preferându-l pe Cociş pe partea dreaptă a liniei de mijloc.

De fapt, Bănel a prins lotul abia după accidentarea rapidistului Mihai Roman, pentru că altfel nu ar fi fost convocat.

Bănel, noul sex- simbol al Stelei!

Fratele lui Bănel a dispărut cu banii colegilor

El a intrat totuşi pe teren în minutul 77, dar a fost înlocuit după ce turcii au înscris golul de 2-0, în locul său intrând Cristi Tănase.

Deşi s-a abţinut să facă vreun comentariu în privinţa evoluţiei stelistului, Lucescu jr a vrut să-l pedepsească pe acesta pentru faptul că a pierdut mingea neglijent, iar adversarii au declanşat un contraatac, finalizat cu gol.

Antrenorul n-a mai avut răbdare să se termine jocul şi l-a scos imediat de pe teren pe Nicoliţă fără a-i da vreo explicaţie.

Dincolo de mingea pierdută cu uşurinţă de stelist, Răzvan a fost nemulţumit şi felul în care acesta a intrat în joc şi a respectat indicaţiile tactice.

Incidentul de la Istanbul îl va determina pe selecţioner să nu mai apeleze la serviciile fotbalistului de 25 de ani, care contra Turciei a jucat a 30-a partidă la naţională.

Extrem de dezamăgit la finalul meciului, Răzvan Lucescu a sancţionat prestaţia arbitrului sârb, care a dictat un penalty imaginar.

Arbitrii şi-au cerut scuze după penalty-ul din Turcia-România

„A fost o eroare gravă şi din păcate plătim din nou pentru greşelile arbitrilor. Meritam un egal, dar arbitrul ni l-a furat. Vor mai fi greşeli, dar sper ca ele să fie în favoarea noastră, deoarece după Ucraina, am păţit-o şi în Turcia", a spus Lucescu.

Turcia-România 2-0 / Lucescu junior: "Turcii au avut un plus de valoare"

De altfel şi presa turcă a catalogat drept ruşinos penalty-ul din care Emre a deschis scorul, în vreme ce jucătorul implicat în duelul cu Răzvan Cociş, fundaşul Gonul, susţine că el ar fi recunoscut că n-a fost faultat.

Răzvan Lucescu, terapie cu steliştii!

„Arbitrul m-a întrebat ce s-a întâmplat, iar eu am spus că românul a lovit mingea, iar eu piciorul lui. N-am zis că a fost sau nu penalty, ci doar ce s-a întâmplat. Mi-aş fi dorit să nu mi se întâmple mie", a declarat fotbalistul lui Fenerbahce.

Steaua în pericol! O arbitrează «călăul» Mazic!

„Omul negru" din înfrângerea României în Turcia cu 2-0, centralul sârb Milorad Mazic, se va reîntâlni cu o parte din tricolori la Grasshopper-Steaua din returul playoff-ului Europa League, din 26 august.

Arbitrul din Serbia este o mai veche cunoştinţă a fotbalului românesc.

Marica şi ceilalţi tricolori au protestat vehement la penalty-ul acordat de arbitrul sârb Mazic

Mazic împreună cu asistentul Igor Radoicici au fost prezenţi şi la un alt eşec al echipei naţionale a României, cel cu Israel, disputat la 3 martie, la Timişoara, scor 0-2, când a acordat şi atunci o lovitură de pedeapsă, în minutul 84, la scorul de 0-1.

„Fluieraşul" a mai arbitrat în turul ediţiei 2009-2010 a Ligii I, meciul FC Timişoara - Dinam0 (2-0), la 23 noiembrie.

Mazic i-a cerut scuze lui Ionuţ Lupescu după meci, dar jucătorul turc care a fost implicat în acţiunea în urma căreia s-a acordat penalty, Gonul, a susţinut că i-a spus sârbului că nu a fost penalty, dar că arbitrul a rămas hotărât pe decizia sa.

Mai multe