Răzvan Lucescu, pus la zid 

30 mai 2010 17:37   Actualitate
Ultima actualizare:

La finalul meciului de la Lvov, Răzvan Lucescu a început „analiza" partidei nu prin a evalua jocul echipei sale, unul foarte slab, ci prin a cataloga drept „revoltator" prestaţia centralului ceh!

Citeşte şi

S-a supărat Chivu: «Nu mai vorbesc un an!»

Alarmă, Răzvan! România a pierdut penibil în Ucraina

Renunţă Chivu la naţională?

Două meciuri amicale în 2010. Primul, un eşec pe teren propriu, 0-2 cu Israel, al doilea, tot o înfrângere, de această dată, în deplsare, 2-3 cu Ucraina. Golaveraj? 2-5! Şi, atenţie, ambele adversare ale tricolorilor au fost formaţii de mâna a doua, necalificate la Campionatul Mondial!

Chiar dacă bilanţul echipei sale este îngrijorător, iar, dincolo de rezultate, şi jocul prestat de prima reprezentativă a ridicat semne de întrebări în ceea ce priveşte capacitatea ei de a obţine calificarea la Euro 2012, altceva l-a preocupat pe Răzvan Lucescu după eşecul de la Lvov.

Ce anume? Arbitrajul cehului Kralovec! „Nu comentez, de obicei, arbitrajele, dar acum a fost ceva revoltător! Tata m-a avertizat cu patru zile înainte de meci că vom avea parte de un arbitraj ostil.

Din păcate, a avut dreptate. Centralul şi-a bătut joc de munca băieţilor", a spus Lucescu jr, care abia apoi a trecut la prestaţia naţionalei. „Am avut şi noi momente proaste, alături de momente bune. Per ansamblu, este un amical din care rămânem cu lucruri frumoase", a concluzionat tehnicianul.

Modul în care Lucescu jr a abordat analiza partidei, vorbind mai întâi despre arbitraj, a fost taxat de oficialii FRF.

„În loc să comenteze arbitrajul, Răzvan ar face mai bine să se concentreze pe zilele care au mai rămas până la începerea campaniei de calificări pentru Euro şi să formeze un nucleu de jucători cu care să ne ducă la Campionatul European", a declarat directorul general al federaţiei, Ionuţ Lupescu. Până şi unora dintre fotbalişti li s-a părut ruşinos să dea vina pe central pentru rezultatul de la Lvov. „Nu trebuie să dăm vina pe arbitraj. Dacă eram concentraţi la al doilea lor gol, nu pierdeam", a admis Răzvan Cociş.

Miercuri, cu Macedonia

Remarcaţii selecţionerului. Răzvan Lucescu a vorbit şi despre meci, după ce a depăşit problema arbitrajului. „Apreciez evoluţiile lui Bilaşco şi Cociş. Ultimul a contribuit decisiv când am întors meciul în favoarea noastră", a spus tehnicianul.

Cornel Dinu, dezgustat. Fostul internaţional a avut o serie de comentarii acide la finalul partidei. „Meciul? O ruşine a estului Europei! Daniel Niculae a fost o combinaţie între un refuz de la Auxerre şi o direcţe necunoscută.Bilaşco e un jucător foarte bun între Urziceni şi Slobozia, dar nu e de naţională! Rădoi rămâne foarte bun, dar pentru ţările arabe. În locul lui, l-aş folosi pe Ropotan, care e mult mai mobil", a spus „Procurorul".

Mihai Roman s-a rupt. Mijlocaşul a suferit o întindere şi a părăsit deja cantonamentul tricolorilor, revenind în ţară.

Urmează alte două amicale. Tricolorii vor da piept, miercuri, cu naţionala Macedoniei (ora 20.00), iar, sâmbătă, vor întâlni Honduras (ora 20.30). Ambele partide se vor disputa în Austria, prima la Villach, iar cea de a doua la Klagenfurt.

Ionuţ Lupescu, director general FRF: "Răzvan ar face mai bine să se concentreze pe zilele care au mai rămas până la începerea calificărilor pentru Euro"

Răzvan Cociş, mijlocaş România: "Nu trebuie să dăm vina pe arbitraj. Dacă eram concentraţi la al doilea gol, nu pierdeam"

Mai multe