Răzvan Lucescu: „Subiectul Mutu este încheiat!”

11 ianuarie 2010 18:04   Actualitate
Ultima actualizare:

Invitat la postul de televiziune Sport.ro, în cadrul emisiunii „Informaţia", selecţionerul Răzvan Lucescu a vorbit despre starea de sănătate a lui Cristi Chivu şi despre şansele de revenire ale acestuia, dar şi de subiectul delicat al lui Adrian Mutu, interzis la naţională după dezastrul din Serbia

„Sunt momente grele cele prin care a trecut Chivu, dar sunt covins că el va reveni. Am vorbit cu el şi este optimist. Trebuie să ne descurcăm şi fără Chivu. Se întamplă şi astfel de situaţii, dar trebuie să le facem faţă. Cu siguranţă că prezenţa lui ar fi însemnat enorm pentru noi", a spus Lucescu junior la Sport.ro

Cazul lui Adrian Mutu, deschis din nou cu această ocazie, a fost tratat de selecţioner cu aceeaşi intransigenţă.

„Sunt frustrat şi dezamăgit de această poveste. Echipa naţională nu a mai jucat de la amicalul cu Polonia, nu a mai avut loc nici o actiune la naţională şi au apărut tot felul de speculaţii. Am dreptul să aleg în funcţie de experienţele pe care le-am avut în cele şapte meciuri de când sunt la naţională. Mi-au fost puse în gură anumite declaraţii referitoare la femeile cu care se întalneşte Mutu, despre care nu am declarat niciodată nimic", a comentat acesta şi situaţia neconvocării „Briliantului", al cărui caz a ţinut apoi să îl considere „încheiat".

„Sunt antrenorul echipei naţionale şi eu voi decide jucătorii care vor fi convocaţi, indiferent de presiunile la care voi fi supus. Mutu are obligaţia să se antreneze alături de echipa lui de club şi să nu vorbească decât atunci când trebuie să o facă", a mai adăugat Răzvan Lucescu în „subiectul Mutu".

Mai multe