Reacţia Alexandrei Stan la destăinuirile fostului manager:«Încearcă să mă transforme într-un monstru»
La câteva zile după ce Alexandra Stan s-a hotărât să iasă public şi să clarifice anumite lucruri după cele trei luni în care nu a mai apărut în faţa camerelor de vederi şi Marcel Prodan a făcut primele declaraţii. În timp ce artista a subliniat că i-a făcut fostului impresar plângere la DNA, pe care nu s-a gândit niciun moment să o retragă, "managerul bătăuş" a trimis un mesaj pe contul său de socializare în care se apără în faţa acuzaţiilor aduse.
"Îngrijoratul domn Marcel Prodan încearcă să facă un schimb de roluri cu mine, care să-l aducă în postura de victimă. Tentativa de a mă transforma pe mine într-un monstru şi pe el într-un boboc de floare nu are nicio legătură cu realitatea.
Îi sfătuiesc pe cei care îl cred şi îl susţin să-şi facă un club", a declarat cântăreaţa.