Readaptarea unei opere de Brâncuşi, făcută de o româncă, vândută la Geneva cu 30.000 de lei

12 decembrie 2014 17:05   Actualitate
Ultima actualizare:

Constantin Brâncuşi s-ar uita cu mare interes la o readaptare după opera sa, „Negresa Blondă”, realizată de artistul vizual Claudia Florentina. Aşa s-au uitat şi străinii care s-au adunat zilele acestea la Geneva, în cadrul unei gale ținute de Fundația Pasteur. Sculptura s-a vândut la licitaţie cu 7.000 de franci elveţieni, adică circa 30.000 de lei.

Readaptarea a fost făcută de românca noastră din lemn cu pudră de aur şi arată, în funcţie de unghiul din care este privită, fragilitatea şi sensibilitatea unei femei, dar, totodată, şi latura ei puternică. Sculptura este un ou sprijinit pe marginea un cilindru care-i serveşte de soclu. Ovalul portretului are în partea de sus aplicată o sferă, reprezentând părul strâns într-un coc, într-o parte are aplicate un fel de buze formate dintr-un cilindru secţionat, care seamănă cu partea inferioară a capului Evei, iar în cealaltă parte o aripioară în trei colţuri. Se spune că "Negresa blondă" a fost chiar muza lui Brâncuşi.

Creaţia a fost cea mai licitată operă de artă din cadrul galei ţinute de Fracois Barre-Sinoussi, laureată a Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în 2008 şi directoarea Fundaţiei Pasteur din Paris. Claudia Florentina a donat banii obţinuţi unei fundaţii.

Mai multe