Real rămâne lider în Spania
Gonzalo Higuain a marcat unicul gol al partidei dintre Real Madrid și Sporting Gijon și galacticii își păstrează primul loc în Primera Division după 11 etape.
Barcelona avea două puncte avans în fața Realului înaintea partidei de duminică seara de pe Santiago Bernabeu iar tensiunea a fost maximă. Jose Mourinho era în tribune suspendat, iar omologul său de la Gijon, Manolo Preciado, prefațase partida cu câteva declarații fierbinți la adresa lui "Special One", care sugerase că Sporting nu și-a apărat corect șansele în meciul cu Barcelona.
Bara lui Higuain a fost singura ocazie notabilă a gazdelor în prima jumătate în fața unei echipe care a jucat totul pe cartea contraatacului, folosindu-se de flancurile "arate" de Diego Castro și Nacho Novo. După pauză madrilenii au părut în continuare neputincioși dar încet, încet jocul s-a deschis. Higuain a ratat singur cu Juan Pablo iar de partea cealaltă Gaston Sangoy a trimis puțin peste bara transversală.
Salvarea Realului a venit cu nouă minute înainte de final, când Sergio Ramos a centrat, Benzema a reluat cu capul, Pablo a respins defectuos și Higuain a fost omul potrivit la locul potrivit împingând mingea în plasă. "Am reușit o victorie într-o atmosferă foarte dificilă iar aceste puncte ar putea conta mult la final", a declarat autorul golului.
Real Madrid rămâne lider și după etapa a 11-a, cu 29 de puncte, urmată de Barcelona, 28 puncte și Villarreal cu 23 de puncte.