Recomandările Click! pentru ziua de marţi, 6 octombrie

5 octombrie 2009 16:01   Actualitate
Ultima actualizare:

FILME:

Hallmark, ora 20.00: Ruj roşu pentru zile negre

Inspirat de o situaţie reală, filmul relatează povestea unei tinere de 27 de ani, care are o viaţă împlinită, pe plan familial şi profesional. Existenţa ei minunată se spulberă brusc când i se pune diagnosticul de cancer la sân şi este silită să îşi înfrunte cele mai sumbre temeri.

HBO Comedy, ora 23.25: Go!

Întrucât are nevoie disperată de bani, Ronna, o fată de 18 ani, care lucrează la supermarket, acceptă să îl înlocuiască pe colegul ei Simon, într-o mică afacere „inocentă“ cu droguri, pe care trebuie să le plaseze unor vedete de televiziune. Desigur, complicaţiile nu întârzie să apară.

TVR 1, ora 21.10: Nu e rentabil să fii erou

Acţiunea filmului se petrece în Africa de Nord, anul 1946. Doi foşti piloţi ai forţelor aeriene americane, luptători în al doilea război mondial, sunt obligaţi să muncească pentru un contrabandist.

Ei speră să-şi strângă astfel banii necesari întoarcerii acasă. Când unul dintre ei,  Brynie (Rod Taylor), se îndrăgosteşte de Elena (Claudia Cardinale), iubita şefului, viaţa lor devine nesigură.

HBO, ora 20.00: O prietenie de pomină

Nate Cooper (Joel David Moore) o adoră pe superba Cristabel Abbott (Paris Hilton), dar aceasta refuză să o lase deoparte pe mult mai puţin atrăgătoarea ei prietenă, June (Christine Lakin).

Pentru a pune mâna pe Cristabel, Nate o va ajuta pe June să pornească într-o călătorie care îi va schimba viaţa şi care va aduce o grămadă de răsturnări de situaţie.

PRO Cimema, ora 22.00: Răzbunarea fraierilor IV: Fraierii îndrăgostiţi

Lewis (Robert Carradine) şi prietenii lui tocilari se duc la nunta lui Booger (Curtis Armstrong) cu fiica unui republican bogat. Însă cei ce urăsc tocilarii din familie fac tot posibilul ca nunta să nu mai aibă loc.

Între timp, Lewis aşteaptă cu nerăbdare naşterea copilului său. Din distribuţia filmului mai fac parte Julia Montgomery, Corinne Bohrer, Christina Pickles şi Stephen Davies.

Cinemax, ora 23.05: Accidentul

Filmul este poveste a unei asistente (Mena Suvari), care întorcându-se acasă după ce băuse prea multe pahare, loveşte cu maşina un bărbat. Victima rămăsese de curând fără slujbă, aşa că ajunsese în stradă.

În loc să îi acorde primul ajutor, femeia îl ia acasă şi, gândindu-se la ce impact ar avea această întâmplare asupra carierei şi viitorului său, decide să îl lase să moară în garaj.

DOCUMENTAR

TVR Cultural, ora 17.55: Paris, Paris, Paris...

Un documentar care ne invită să explorăm Parisul, printr-o analiză detaliată a celor mai frumoase şi celebre monumente ale capitalei franceze: turnul Eiffel, palatul Trocadéro, Arcul de Triumf, Arcul de la Défense, Grand Palais, Sacré Coeur, Piaţa Vendôme, Muzeul Luvru etc.

Viasat Explorer, ora 23.00: Maclntyre în lumea interlopă

Documentarul face parte dintr-o serie re­a­lizată de jurnalistul de investigaţii Do­nal MacIntyre, în cele mai insalubre medii ale marilor oraşe din SUA. Într-o redare vizuală modernă, MacIntyre relatează cele mai incredibile poveşti ale liderilor din lumea interlopă şi dezvăluie informaţii din culisele afacerilor sordide conduse de aceştia.

Documentarul este mai mult decât o cronică de moravuri: este o radiografie a unui grup social care detestă străinii şi camerele de filmat.

Mai multe