Recomandările Click! pentru ziua de vineri, 2 octombrie
Cinema, ora 21.00: Veronica
Atrăgătoare şi intuitivă, Veronica (Kirstie Alley) se pierde în labirintul relaţiilor amoroase, dar orice rătăcire va fi tratată cu maximum de umor.
Din păcate, Veronica nu va fi ocolită nici de necazuri, dar care, în loc s-o doboare, o vor face mai puternică.
Pe plan profesional, dezinvolta femeie va avea parte de multe succese, stârnind astfel invidia multora, bărbaţi şi femei deopotrivă.
Universal Channel, ora 23.50: Ameţeala
Un fost detectiv este căutat de o cunoştinţă care îl roagă să îi facă o favoare: aceea de a-i urmări soţia, care pare a suferi de nişte tulburări psihice.
Numai că povestea reală este mult mai complexă. Detectivul însă, nu ştie nimic despre asta, ci îşi face doar datoria.
O datorie foarte plăcută, de altfel, fiindcă se îndrăgosteşte de soţia prietenului său. Un film cu Kim Novak şi James Stewart.
HBO Comedy, ora 21.30: Banii
Deşi nu prea a stat în banca lui până acum, pentru că tocmai a scăpat de închisoare, Johnny (Damon Wayans), are de gând să se cuminţească.
Ceea ce îl convinge să se schimbe este şi dorinţa de a cuceri o fată (Stacey Dash) de care se îndrăgostise. Pentru că avea nevoie de bani ca să o impresioneze, el dă lovitura la cărţile de credit.
Dar, în scurt timp, şeful serviciului de pază îşi dă seama ce se întâmplă de fapt.
PRO TV, ora 01.00: Cobra 11 în alertă
Serialul prezintă cazurile unei patrule de ofiţeri de pe autostrăzile din Germania care trebuie să facă faţă celor mai spectaculoase urmări de maşini, explozii şi focuri de armă.
Cei doi ofiteri trebuie sa-i opreasca pe cei mai periculosi criminali si sa duca la bun sfarsit toate misiunile la care iau parte pentru a asigura protectia celor care circula pe autostrada. Un serial cu Erdogan Atalay şi Mark Keller.
Hallmark, ora 22.00: În mintea Ericăi
Un nou serial începe la Hallmark. Este vorba despre “În mintea Ericăi”.
Erica Strange (Erin Karpluk) are 32 de ani, este isteaţă şi drăguţă. Dar viaţa ei nu se îndreaptă spre nimic concret, dând vina pe trecut pentru ghinionul din prezent.
Dar dacă ar putea schimba trecutul? Aici intervine Dr. Tom (Michael Riley) cu o mână de ajutor.
TCM, ora 22.00: Luke Mână Rece
Luke Jackson (Paul Newman) e condamnat la doi ani de închisoare pentru devastarea proprietăţii publice.
Ajuns la locul de pedeapsă, rebelul Luke îşi face o reputaţie de dur şi stârneste ura lui Dragline, recunoscut ca şef al prizonierilor.
Dupa o confruntare directă, cei doi se împrietenesc şi se susţin reciproc în faţa oficialităţilor, declansând o serie întreaga de acte de nesupunere şi sfidare.
HBO, ora 01.35: Va curge sânge
Povestea urmăreşte ascensiunea lui Daniel Plainview (Daniel Day-Lewis), evoluând dintr-un miner amărât, care îşi creşte singur fiul, într-un mare magnat al ţiţeiului.
Când el primeşte un pont misterios, conform căruia ar exista un orăşel în Vest unde un întreg ocean de ţiţei ţâşneşte din pământ, îşi ia fiul şi pleacă să îşi încerce norocul în prăfuitul orăşel Little Boston.
În acest loc dur, unde principala distracţie este biserica, cei doi dau lovitura cea mare.
SERIAL
HBO, ora 22.00: True Blood
Vampirii s-au transformat peste noapte din monştri în cetăţeni ca toţi ceilalţi. Un om de ştiinţă a inventat sângele sintetic.
Oamenii au rămas totuşi grijulii vizavi de “ieşirea din sicrie” a vampirilor.
Chelneriţa Sookie Stackhouse (Anna Paquin), ştie ce înseamna să fii un străin. “Blestemată” cu puterea de a asculta gândurile oamenilor, ea priveşte cu bunăvoinţă integrarea vampirilor.