Recomandările Click! TV pentru week-endul 31 octombrie - 1 noiembrie

30 octombrie 2009 17:59   Actualitate
Ultima actualizare:

SÂMBĂTĂ

Antena 1, ora 00.00 - Străinul fără nume

Un bărbat misterios (Clint Eastwood) călăreşte prin deşert şi ajunge într-un orăşel din Vestul Sălbatic. Locuitorii sunt speriaţi de bărbat şi trei pistolari pornesc pe urma lui pentru a-l ucide. Fără a-i lua în seamă, străinul decide să petreacă o noapte în oraş.

Kanal D, ora 20.00 - Tequilla Sunrise

McKussic (Mel Gibson), fost traficant de droguri, locuieşte cu fiul său şi se teme că ar putea să piardă custodia. Un vechi prieten al său, Nick Frescia (Kurt Russell), acum poliţist, îl urmăreşte.

Kanal D, ora 23.00 - Valul ucigaş

În Rusia, o fracţiune rebelă a fostei armate sovietice ocupă o bază de rachete nucleare. Submarinul American USS Alabama primeşte ordin să riposteze. Un film de acţiune ce îi are în distribuţie pe Gene Hackman, Denzel Washington, Viggo Mortensen şi pe Matt Craven.

Național TV, ora 22.00 - Silent Hill

O mamă (Radha Mitchell) îşi duce fetiţa bântuită de coşmaruri în localitatea care apare în visele ei, dar are un accident de maşină. Când îşi revine, Sharon (Jodelle Ferland), fiica ei, nu e nicăieri. Ceea ce urmează e o luptă disperată cu teroarea.

HBO, ora 21.00 - Sufocare

Filmul e o comedie cu Sam Rockwell şi Anjelica Huston. Rockwell e Victor, a cărui mamă (Anjelica Huston) e bolnavă de Alzheimer. Ca să acopere facturile ale clinicii în care a internat-o, Victor se preface la restaurante că se îneacă de la mâncare şi sfârşeşte cu un cec.

Acasă TV, ora 20.30 - Dragoste în ape tulburi

Mel (Matthew Modine) este un muzician care decide să se mute cu prietena sa. El îi închiriază apartamentul său lui Ginger (Gina Gerson), o englezoaică. Mel se desparte de prietena lui şi este nevoit să împartă apartamentul cu Ginger. El şi tânăra se împrietenesc.

DUMINICĂ

PRO TV, ora 23.15 - Kung Pow: Puterea pumnului

Steve Oedekerk este “Alesul”, copil minune al actelor marţiale chiar din pântecul mamei, el vrea să se răzbune pe legendarul şi maleficul “Master Pain” (Fei Lung), ucigaşul părinţilor săi. În această misiune, el e ajutat de amabilul şi înţeleptul Master Tang (Hui Lou Chen).

HBO, ora 20.00 - Un tren numit Darjeeling

Trei americani, fraţi foarte diferiţi, (Owen Wilson, Adrien Brody și Jason Schwartzman) care nu şi-au mai vorbit de un an de zile, sunt forţaţi de împrejurări, după moartea tatălui, să plece tocmai în India, în Bengalul de Vest.

TVR 1, ora 21.10 - Comoara din spatele cărţilor 2

Fynn (Noah Wyle), bibliotecarul care are în grijă secretele păstrate în cea mai misterioasă bibliotecă din lume, are o nouă misiune. El trebuie să pornească într-o călătorie spre legendarele mine ale lui Solomon împreună cu profesorul Emily (Gabrielle Anwar).

AXN, ora 22.00 - Frica punct com

Filmul este o poveste de groază despre o studentă la Medicină (Natascha McElhone), care descoperă câteva indicii ce leagă moartea violentă a unor bărbaţi de o femeie virtuală. Dar aceasta femeie este şi ea moartă, iar studenta se vede în faţa unor forţe nevăzute...

Prima TV, ora 23.00 - Clubul nevestelor părăsite

Trei femei, părăsite de soţii lor pentru alte femei, mai tinere şi mai frumoase, hotărăsc să se răzbune şi să-i aducă la sapă de lemn. Brenda (Bette Midler), Elise (Goldie Hawn) şi Annie (Diane Keaton) dau naştere clubului nevestelor părăsite.

Mai multe