Record: coş de nuiele cât blocul

25 septembrie 2009 17:45   Actualitate
Ultima actualizare:

Tentativa de doborâre a recordului mondial şi intrarea în Guinness World Book Records are loc în cadrul Festivalul agrar "Turda Fest", care a debutat ieri la Cluj-Napoca.

Cei 16 ţigani din Turda, renumiţi pentru acest meşteşug tradiţional, au lucrat nouă zile la construcţia unui coş lung de 18 metri, lat de 10 metri şi înalt de peste 8 metri.

Coşul-gigant a fost proiectat de meşterul popular Ioan Pop, adus special din Vişeul de Jos, pentru a se ocupa de siguranţa şi rezistenţa coşului. Pentru construcţia lui s-au folosit 12 metri cubi de nuiele aduse din pădurea Petreşti, din judeţul Cluj.

"Vom fi singurii rromi din ţară, care doborară un record mondial", a declarat Teodor Troga, coordonatorul celor 16 muncitori.

Măsurătorile oficiale vor fi realizate duminică, în prezenţa a doi consilieri locali şi unui notar public, urmând ca acestea să fie trimise spre omologare către Guinness World Records.

Organizatorii vor să-i ofere coşului o utilitate pragmatică, astfel că acesta va rămâne la Cluj şi va fi folosit pentru expoziţii, degustări, lansări de cărţi şi alte evenimente de acest gen.

Mai multe